Stilul Bizantin

  Inceputurile acestui stil se gasesc in perioada dintre secolele IV-V, in cadrul antichitatii tirzii. Se dezvolta in trei etape: secolele IV-VI, VI-XII, XII-XV.

  In prima perioada edificiile, in mare majoritate biserici, erau ridicate pe un plan bazilical cu 3, 4 sau 5 nave, preluat de la vechea bazilica romana. Ca o exceptie, Biserica San Vitale din Ravenna, Italia, are un plan octogonal. Cea mai reprezentativa caracteristica a stilului este utilizarea mozaicurilor pentru decorarea interioara, fiind faimoase cele de la catedrala Sf. Sofia din Constantinopol (azi Istanbul) si San Vitale din Ravenna.

  Prin dimensiunile sale si impresia de spatialitate din interior, catedrala Sf. Sofia este o incercare a omului de a reprezenta imensitatea si infinitatea cosmosului.

  In acelasi secol VI incep sa fie construite biserici cu plan de cruce greaca (biserica Sf. Ioan din Efes) cu 5 cupole, sau de octogon inscris intr-un patrat (San Vitale din Ravenna).

  In secolul IX se impune planul de cruce greaca, se aduc modificari sistemului de sustinere a cupolei (acum se sprijina direct pe ziduri, fiind eliminati contrafortii). Concomitent, apar decoratiile exteroare care ating apogeul dezvoltarii in secolele X( arcade oarbe, caramida colorata si ceramica smaltuita acopera zidurile) si XV (scupturi si fresce)

  Cea de-a treia perioada a bizantinului (secolul XV) incepe cu dinastia Comnenilor. Cele mai importante edificii sunt biserica Pantokratonului, panteon pentru zece generatii de imparati, Comneni si Paleologi, si Chora(azi Kahrie Djami), cea mai eleganta biserica bizantina dupa Sf. Sofia.