casei stau închişi pentru uitatu mortului şi ca să nu fugă norocu cu el".Pentru purificarea spaţiului se recurge, după cum am văzut, la fumigaţii cu tămâie, şi nu numai cu prilejul diferitelor sărbători. Dar acţiuni de purificare au loc şi cu alte ocazii. O atare puirifcare trebuie făcută la ridicarea unei  noi contrucţii, la săperea unei fântâni, la înmulţirea animalelor, a vacilor îndeosebi.În concepţia omului tradiţional, fiecare element al gospodăriei îşi are un rost şi un rol bine determinat, ca verigă distinctă într-un lanţ de semnificaţii derivat din datini, credinţe şi obiceiuri de esenţă mitico-magică moştenire (uneori inconştient faţă de sensul lor originar), din generaţie în generaţie. Dacă vom considera case propriu-zisă drept spaţiu centrat privilegiat - şi el la rândul lui, structurat geometric în jurul vatrei arhetipale - porţii îi revine rolul de al treilea prag de trecere, al treilea cerc liminal, după cel al uşii de intrare în casă şi cel al pridvorului. Primul cerc este matricea focului (vatra) şi încăperea ca adăposteşte locul, de fapt, unde se desfăşoară cea mai mare parte a existenţei familiei. Este îndeobşte cunoscută grija cu care e ales şi trasat spaţiul locuibil, precauţiile de factură magică îndeplinite de omul tradiţional atât pe parcursul, cât şi după construcţia gospodăriei, de la baterea primului ţăruş, cu funcţie de ax cosmic, în punctul unde se va înălţa vatra şi de la aşezarea sub pragul casei a unor substanţe cu calităţi apotropice (usturoi, piper, sare, aghiazmă, tămâie, bani de argint etc.) până la sfeştania casei şi a acareturilor. Ele au menirea de a consacra spaţiul şi a-l feri de agresiunea mai als nocturnă, a lucrului rău ".În Lăpuş "pentru norocul şi bogăţiile casei se pun la temelia din tăta cele. Se pun din tăte grăunţele, un cap de miel de la o oaie care fată prima dată sau un cap de găină, bani din aur sau argint şi usturoi. În vârful casei se pune ştergare (ca un steag), în cornuri se pun iarăşi seminţe din toate felurile şi tămâie" sau "ca să nu ai pagube, pui în temelie cap de găină şi bani. Lângă steag se pune struţ de flori, busuioc şi brad. La Feştanie se puneau patru pahare de grâu în patru colţuri din casă, pentru bogăţie". "Bradul, teiul şi răchita supărată n-au loc pe lângă casa gospodarului. Trebuie tăiaţi când vrei să ridici o casă, că aduc moarte şi jale".                    După ridicarea casei, pentru a verifica dacă nu s-au strecurat duhuri rele înrăuntru şi pentru a aşeza odihna şi liniştea casei se recurge la întâmpinarea duhurilor. "Prima dată doarme în casă mâţu, că el strânge tăt rău şi-l scoate afară" sau "Prima dată doarme în casă un bătrân, îi bine dacă îi strein de casă ori îi cerşetor, ori ţigan. De bătrâni nu se prea apropie nimeni, de la cerşetor nu ia nimeni nimic, iar ţâganu aduce noroc". "De fiecare dată când se aduce lut la casă pentru cârpti trebuie să descânţi lutul. Merem la groapă şi săpăm adânc şi când era plin sacul luam un pumn de lut din sac şi ţâpam înapoi în groapă şi zâceam că ţâpam: cearta, beteşugurile, grijile, supărările, puricii, păduchii, stelniţele şi tăte gongele". Practicile de purificare a grajdului după fătare sunt foarte importante şi în relaţie directă cu păstrarea manei laptelui la vacă. Iată de pildă un descântec de acest tip din Cupşeni: Descântec de tomit vaci ori jurinci când fată întâi: "La descântatu ista îţi trebuie: doi fraţi - prunc şi fată, o lumânare de la un prunc născut de o femeie cununată în biserică şi care nu a mai născut înaintea pruncului, o verighetă de argint care a umblat în şapte cununii (a tot fost împrumutată); un brâu de târg purtat în cununie de bărbatul casei şi apoi spurcat de atăta folosit; o năframă de-a femeii a cui îi vaca, o coşarcă pentru curăţătura vacii, aghiazmă de la Bobotează, tămâie, busuioc, putregai de răchită sau baligă uscată, jar, doniţă.Busuiocu', tămâia, putregaiul se pun pe jar şi se afumă vaca pe la pulpa şi-apoi tăt grajduţ. Iei năframa ş-o atingi pă vacă în coarne făcând semnul crucii de trei ori. Descânţi când afumi aşe:

  "Sfântă Mărie, Sfântă de tine                                                                                                               Tomneşte această junincă                                                                                                                      Prin rostu gurii mele                                                                                                                               Da' io nu-s velnic (vrednic)                                                                                                                    Că-s om păcătos                                                                                                                                   Da' pân aceştia doi copii fraţi                                                                                                                 Să fie tomnită aceaastă junincă".

Stropeşti cu agheazmă vaca şi grajdu şi iară descânţi. Iei curăţătura şi o pui în coşarcă şi-o dai pruncului. Pruncul ţâne în mână coşarca şi în cealaltă un capăt al brâului. De celălalt capăt ţâne fata. Ei trebuie să înconjure vaca de trei ori. Când pruncii înconjură, iară descânţi ca mai sus adăugând:

  "Atunci să fie stricată juninca asta                                                                                                        Atunci să-i fi e luat laptele                                                                                                                       Când aceşti doi fraţi                                                                                                                              Or intra în cununie".

"Copiii îşi dau mâna păstă junincă, dacă nu ajung, pun brâul şi fac semnul crucii. Când copiii îşi dau mâna păste vacă iei doniţa. În doniţă pui verigheta. Mulgi cruciş peste verighetă de câteva ori descântând. Iei doniţa şi înconjuri vaca cu ea de trei ori descântând la fel. Curăţătura se pune sub podu' pă care şede vac sau sub pragu' grajdului. dacă nu o poţi pune acolo, o pui într-o apă necurgătoare, într-o dălghină. Iară afumi cu tămâie şi-i gata, nu să mai apropie nimic de grajd şi nici de vacă".

face foc întâie oară într-o casă nouă se cheamă "un bărăntociu"  (cerşetor) să doarmă acolo". Alături de locuri oprite există şi locuri sfinte care pot transmite anumite calităţi magice, benefice. "Se creează astfel o legătură directă între obiectul sau fiinţa şi locul pe care îl ocupă acel obiect sau fiinţă". Un asemenea loc este biserica ori crucile de la răscrucea drumului. "Dacă te aşezi pe urma unui bolnav poţi să iei boala, dar aceasta nu din cauza contagiunii boalei, ci prin simpla contiguitate spaţială. Tot astfel, dacă vrei să-i faci rău unei persoane, n-ai decât să-i vrăjeşti urma întorcând-o cu pajiştea în jos sau uscând-o la fum. Alte fragmente de spaţiu sunt încărcate de accente magice: morile, casele părăsite ş.a., constituind aşa-numitele "locuri rele" sau bântuite de fiinţe demonice. Adtfel ia naştere geografia mitologică propriu-zisă. Există situaţii când hotarul satului devine loc de purificare pentru obşte. Purificarea satului se face la vremuri de grea cumpănă, când mai mulţi lociutori ai satului, sau animale suferă de aceeaşi boală, "când molima, ori ciuma s-a abătut peste sat". Cauza molimei este pusă pe seama strigoilor de aceea cămaşa ciumii se mai numeşte şi cămaşă de strigă. Obştea se face vinovată de a nu fi intervenit la timp. Obiceiul acesta, grav, deşi nepracticat de mult, este cunoscut însă bine în toate satele lăpuşene. Astfel, "când mure câte un strigoi veneau vremuri grele. Dacă oamenii nu erau atenţi şi nu dezgropau strigoile intra ciuma între oi şi vite şi strâgoile atacau gospodăriile. De aceea-i bine să pui porcilor, vitelor, cailor, o zgardă cu nouă grăunţe de ai în ea."                                                                                                                                După ce atacau gospodăriile, puteau să-i atace şi pe oameni. Atunci, într-o seară de maţi, se strângeau şapte văduve să facă cămaşa ciumii. În seara aceea trebuia să toarcă din fuior, să urzească, să ţeasă, să croiască, să coasă, să o gate în aceeaşi noapte tătă. Apoi să o ieie şi să o ducă-ntre hotare, acolo unde se întâlnesc trei hotare, la o răscruce de drumuri şi asta până-n cântatu cocoşului. La răscruce babele spuneau aşa:

"Sfântă Mărie, Sfântă de tine                                                                                                                  Noi înt-astă sară am pregătit această cămeşă                                                                                          Pentru că ne mor animalele                                                                                                                     Ţie ţi-am pregătit-o                                                                                                                                Şi ţie ţi-o lăsăm                                                                                                                                      Să opreşti de păstă hotarele noastre moartea".

"După ce era gata cămeşa veneau bărbaţii şi aduceau patru boi negri, luam cămaşa şi-o puneam în car la vedere şi înconjurau satu şi-apoi lăsau cămaşa la răscruce de drumuri". În unele situaţii practica magică se face şi dincolo de hotarul satului. Este vorba de "o întoarcere a faptului" de la vacă. Este un leac pentru readucerea acasă a manei laptelui şi pedepsirea celui care i-a furat mana.                                                                                                                                    "Dacă se strica laptele la vaci şi dacă nu se vindecau după alte descântece, apoi bărbatul căsii lua o cofă nouă pă care a plătit cât i s-o cerut şi se ducea până la izvorul în care găsea păstrăv. Lua păstrăvul, îl punea în cofă şi trebuia să treacă peste şapte ape şi să-i schimbe la fiecare izvor apa peştelui din cofă. Bărbatul nu are voie să vorbească cu nime nimic. Acasă, femeia trebuia "să întreţină" focul până se întorcea bărbatul. Când ajungea în casă, bărbatul, fără să zică nimănui nimic, arunca păstrăvul de viu în foc cerând în gând milă şi îndurare, dar şi pedeapsă pentru cel ce-a furat laptele vacii. Fost-o de bugăte ori că o perit vaca celui care o furat laptele".. Se poate vorbi numai după ce a ars păstrăvul în întregime.

   Peste zi nu se prea fac descântece, însă se profită de fiecare element care ar putea fi de folos în scop magic. Toţi informatorii vorbesc despre nuiaua cu care s-a despărţit o broască de un şarpe. Se pare că acest băţ magic este cel mai de temut dintre toate instrumentele magice. Dăm la întâmplare una dintre informaţiile despre acest băţ: "Dacă te foloseşti de un băţ cu care ai scos o broască din gura unui zérme şi-l treci peste doi tineri, poţi să-i desparţi".                                                                                            Timpul celor mai multe practici magice este asfinţitul şi noaptea. "Seara după asfinţitul soarelui se începe timpul rău al nopţii, în care demonii şi vrăjile vătămătoare îşi încep acţiunile lor nefaste. De aci o mulţime de precauţii ce trebuiesc luate în interesul securităţii individuale sau colective. Astfel, după asfinţitul soarelui nu se împrumută nimic din nici o casă, pentru a nu avea pagubă în vite, sau să nu se ducă norocul din casă. Acestea atât pentru cel care ia un împrumut să nu săvârşească anumite vrăji asupra obiectului împrumutat, cât mai ales de teama ca nu cumva obiectul dat din casă să fie vrăjit de puterile sau demonii nopţii, vrajă ce s-ar putea extinde în baza principiului continuităţii spaţiale asupra întregii gospodării din care a fost împrumutat obiectul respectiv. Din acelaşi motiv, după apusul soarelui nu se scoate gunoiul afară în casă". Timpul nopţii poate fi, cu rare excepţii pozitiv. Este cazul timpului pentru preparatul "oloiului de pământ". De asemenea în nopţile cu lună feciorii pot să descântece şi ei:" Descântec al feciorilor pă lună

  Lună, lună, lumâniţă                                                                                                                             Ţine-mi mie luminiţă                                                                                                                               Până la mândra-n portiţă                                                                                                                       Pă când m-oi băga-n odor                                                                                                                     Bagă-te lună-ntr-un nor                                                                                                                         Că de tine nu mi-i dor                                                                                                                            Numa de mândra (numele)".

Dacă băieţii dau curs unui descântec de dragoste fetele le răspund tot printr-un descântec, după cum am văzut mai înainte.