|
Elementul esențial al curățeniei este însă absența sângelui menstrual, considerat în toate ariile
simbolice ale mentalității tradiționale drept spurcat, aducător de rele, creator de conjuncturi nefavorabile. O femeie la ciclu e supusă, îăn cadrul relațiilor comunitare, la o sumă întreagă de interdicții. Ea nu are voie s
gătească mâncare, să stea la masă cu ceilalți, să meargă în vizite, să atingă un obiect sacralizat și cu atât mai puțin să descânte." Există totuși câteva perechi magice oportune tocmai în timpul ciclului menstrual, mai ales
pentru faptul că sângele menstrual devine instrumentul fundamental al practicii.
Astfel, pentru ca să-l îndepărteze pe bărbat de ochii atrăgători ai altora ori de atracția trupească, femeia ia din sângele menstrual și picură în țuică și zice: "Sfântă Marie, Sfântă de
tine
Atunci să se lase (numele) Ion d'e
mine
Când m-or lăsa aiestea". Fără îndoială, efectul acestei practici este văzut în prelungirea lui, bărbatul va fi bătrân pe când femeia va intra în menopauză și deci n-o să se mai poată întoarce la năravurile tinereții.Ca
măsură de prevenire a acestor practici se spune că este bine ca nevasta tânără să ungă pe la colțurile casei și pragul cu sângele ei menstrual, tot așa cum trebuie să presare pe prag și prin colțurile casei sare și piper pentru
alungarea duhurilor necurate. Practicile acestea intră în categoria făcăturilor acceptate (în taină, de femei) considerându-se a avea scopuri benefice, de apărare a armoniei femiliale și de sacralizare a spațiului
intim.
Spațiul intim trebuie marcat într-un anume fel de viața stăpânului. Sângele menstrual poartă pecetea viații și personalitatea găzdoaiei. Recurgându-se la această însemnare tainică, spațiul este dominat și supus. "Concepția
magică despre spațiu s-ar putea spune că se apropie mai mult de cea a experienței sensibile. De fapt spațiul geometric, spațiul magic se caracterizează prin aceea că fiecare parte din el e prevăzută cu accente magice. Câtă vreme
spațiul geometric poate fi împărțit în infinite părți fără figură în cadrul celui magic orice parte are aceeași figură cu întregul. De asemenea, pentru gândirea magică locul pe care îl ocupă un lucru face parte din însăși existența
sa." Întrezărim o legătură cauzală între spațiul trăirii și trăire.Pentru a favoriza înțelegerea și armonia în casă, femeia trebuie să recurgă la aceste practici magice de
prevenire.
Între spațiu și reușita unei acțiuni există întotdeauna un raport de influențare. Astfel, în spațiul familial se statornicește norocul. De aceea, când moare cineva din casă, se iau măsuri de stabilizare a norocului. "Măsura
mortului se pune în grajd și în grindăca să nu se ducă norocul din casă" sau "pă când iese cu mortul se închide ușa până trece cu el păste praguri și toți ai casei stau închiși pentru uitatu mortului și ca să nu
fugă norocu cu
el".
Pentru purificarea spațiului se recurge, după cum am văzut, la fumigații cu tămâie, și nu numai cu prilejul diferitelor sărbători. Dar acțiuni de purificare au loc și cu alte ocazii. O atare puirifcare trebuie făcută la ridicarea
unei noi contrucții, la săperea unei fântâni, la înmulțirea animalelor, a vacilor îndeosebi. În concepția omului tradițional, fiecare element al gospodăriei își are un rost și un rol bine
determinat, ca verigă distinctă într-un lanț de semnificații derivat din datini, credințe și obiceiuri de esență mitico-magică moștenire (uneori inconștient față de sensul lor originar), din generație în generație. Dacă vom
considera case propriu-zisă drept spațiu centrat privilegiat - și el la rândul lui, structurat geometric în jurul vatrei arhetipale - porții îi revine rolul de al treilea prag de trecere, al treilea cerc liminal, după cel al ușii
de intrare în casă și cel al pridvorului. Primul cerc este matricea focului (vatra) și încăperea ca adăpostește locul, de fapt, unde se desfășoară cea mai mare parte a existenței familiei. Este îndeobște cunoscută grija cu care e
ales și trasat spațiul locuibil, precauțiile de factură magică îndeplinite de omul tradițional atât pe parcursul, cât și după construcția gospodăriei, de la baterea primului țăruș, cu funcție de ax cosmic, în punctul unde se va
înălța vatra și de la așezarea sub pragul casei a unor substanțe cu calități apotropice (usturoi, piper, sare, aghiazmă, tămâie, bani de argint etc.) până la sfeștania casei și a acareturilor. Ele au menirea de a consacra spațiul
și a-l feri de agresiunea mai als nocturnă, a lucrului rău
". În Lăpu
"pentru norocul și bogățiile casei se pun la temelia din tăta cele. Se pun din tăte grăunțele, un cap de miel de la o oaie care fată prima dată sau un cap de găină, bani din aur sau argint și usturoi. În vârful casei se pune
ștergare (ca un steag), în cornuri se pun iarăși semințe din toate felurile și tămâie" sau "ca să nu ai pagube, pui în temelie cap de găină și bani. Lângă steag se pune struț de flori, busuioc și brad. La Feștanie
se puneau patru pahare de grâu în patru colțuri din casă, pentru bogăție". "Bradul, teiul și răchita supărată n-au loc pe lângă casa gospodarului. Trebuie tăiați când vrei să ridici o casă, că aduc moarte și jale".
După ridicarea casei, pentru a verifica dacă nu s-au strecurat duhuri rele înrăuntru și pentru a așeza odihna și liniștea casei se recurge la întâmpinarea duhurilor. "Prima dată doarme în casă mâțu, că el strânge tăt rău și-l
scoate afară". sau "Prima dată doarme în casă un bătrân, îi bine dacă îi strein de casă ori îi cerșetor, ori țigan. De bătrâni nu se prea apropie nimeni, de la cerșetor nu ia nimeni nimic, iar țâganu aduce
noroc".
"De fiecare dată când se aduce lut la casă pentru cârpti trebuie să descânți lutul. Merem la groapă și săpăm adânc și când era plin sacul luam un pumn de lut din sac și țâpam înapoi în groapă și zâceam că țâpam: cearta,
beteșugurile, grijile, supărările, puricii, păduchii, stelnițele și tăte gongele". Practicile de purificare a grajdului după fătare sunt foarte importante și în relație directă cu păstrarea manei laptelui la vacă. Iată de
pildă un descântec de acest tip din Cupșeni: Descântec de tomit vaci ori jurinci când fat
întâi: "La descântatu ista îți trebuie: doi frați - prunc și fată, o lumânare de la un prunc născut de o femeie cununată în biserică și care nu a mai născut înaintea pruncului, o verighetă de argint care a umblat în șapte
cununii (a tot fost împrumutată); un brâu de târg purtat în cununie de bărbatul casei și apoi spurcat de atăta folosit; o năframă de-a femeii a cui îi vaca, o coșarcă pentru curățătura vacii, aghiazmă de la Bobotează, tămâie,
busuioc, putregai de răchită sau baligă uscată, jar, doniță. Busuiocu', tămâia, putregaiul se pun pe jar și se afumă vaca pe la pulpa și-apoi tăt grajduț. Iei năframa ș-o atingi pă vacă în coarne făcând semnul crucii de trei ori.
Descânți când afumi așe: "Sfântă Mărie, Sfântă de
tine
Tomnește aceast
junincă
Prin rostu gurii
mele
Da' io nu-s velnic
(vrednic)
Că-s om
păcătos
Da' pân aceștia doi copii
frați
Să fie tomnită aceaastă junincă".Stropești cu agheazmă vaca și grajdu și iară descânți. Iei curățătura și o pui în coșarcă și-o dai pruncului. Pruncul țâne în mână coșarca și în cealaltă un capăt al brâului. De celălalt
capăt țâne fata. Ei trebuie să înconjure vaca de trei ori. Când pruncii înconjură, iară descânți ca mai sus adăugând: "Atunci să fie stricată juninca
asta
Atunci să-i fi
e luat laptele
Când acești doi frați
Or intra în cununie". "Copiii își dau mâna păstă junincă, dacă nu ajung, pun
brâul și fac semnul crucii. Când copiii își dau mâna păste vacă iei donița. În doniță pui verigheta. Mulgi cruciș peste verighetă de câteva ori descântând. Iei donița și înconjuri vaca cu ea de trei ori descântând la fel.
Curățătura se pune sub podu' pă care șede vac sau sub pragu' grajdului. dacă nu o poți pune acolo, o pui într-o apă necurgătoare, într-o dălghină. Iară afumi cu tămâie și-i gata, nu să mai apropie nimic de grajd și nici de
vacă". |