Există locuri oprite unde nu e bine să pui anumite lucruri. Astfel nu se pune sita de cernut sau furca de tors pe masă sau în pat, că se îmbolnăveşte torcătoarea sau căpiază oile. Acelaşi lucru se respectă pentru căciula bărbaţilor şi sarea oilor, iar cojile de nucă nu se pun în foc, că se usucă nucii, şi cele de alune, la fel, fiindcă te dor măselele. De asemeneanu se pun în foc trocile de lapte pentru a nu avea pagubă la vite. Nu se doarme în casă nouă, că moare cineva din ai casei. De aceea, când se face foc întâie oară într-o casă nouă se cheamă "un bărăntociu"  (cerşetor) să doarmă acolo". Alături de locuri oprite există şi locuri sfinte care pot transmite anumite calităţi magice, benefice. "Se creează astfel o legătură directă între obiectul sau fiinţa şi locul pe care îl ocupă acel obiect sau fiinţă". Un asemenea loc este biserica ori crucile de la răscrucea drumului. "Dacă te aşezi pe urma unui bolnav poţi să iei boala, dar aceasta nu din cauza contagiunii boalei, ci prin simpla contiguitate spaţială. Tot astfel, dacă vrei să-i faci rău unei persoane, n-ai decât să-i vrăjeşti urma întorcând-o cu pajiştea în jos sau uscând-o la fum. Alte fragmente de spaţiu sunt încărcate de accente magice: morile, casele părăsite ş.a., constituind aşa-numitele "locuri rele" sau bântuite de fiinţe demonice. Adtfel ia naştere geografia mitologică propriu-zisă. Există situaţii când hotarul satului devine loc de purificare pentru obşte. Purificarea satului se face la vremuri de grea cumpănă, când mai mulţi lociutori ai satului, sau animale suferă de aceeaşi boală, "când molima, ori ciuma s-a abătut peste sat". Cauza molimei este pusă pe seama strigoilor de aceea cămaşa ciumii se mai numeşte şi cămaşă de strigă. Obştea se face vinovată de a nu fi intervenit la timp. Obiceiul acesta, grav, deşi nepracticat de mult, este cunoscut însă bine în toate satele lăpuşene. Astfel, "când mure câte un strigoi veneau vremuri grele. Dacă oamenii nu erau atenţi şi nu dezgropau strigoile intra ciuma între oi şi vite şi strâgoile atacau gospodăriile. De aceea-i bine să pui porcilor, vitelor, cailor, o zgardă cu nouă grăunţe de ai în ea."                                                                                                           După ce atacau gospodăriile, puteau să-i atace şi pe oameni. Atunci, într-o seară de maţi, se strângeau şapte văduve să facă cămaşa ciumii. În seara aceea trebuia să toarcă din fuior, să urzească, să ţeasă, să croiască, să coasă, să o gate în aceeaşi noapte tătă. Apoi să o ieie şi să o ducă-ntre hotare, acolo unde se întâlnesc trei hotare, la o răscruce de drumuri şi asta până-n cântatu cocoşului. La răscruce babele spuneau aşa:

"Sfântă Mărie, Sfântă de tine                                                                                               Noi înt-astă sară am pregătit această cămeşă                                                                   Pentru că ne mor animalele                                                                                                   Ţie ţi-am pregătit-o                                                                                                                Şi ţie ţi-o lăsăm                                                                                                                     Să opreşti de păstă hotarele noastre moartea".

"După ce era gata cămeşa veneau bărbaţii şi aduceau patru boi negri, luam cămaşa şi-o puneam în car la vedere şi înconjurau satu şi-apoi lăsau cămaşa la răscruce de drumuri". În unele situaţii practica magică se face şi dincolo de hotarul satului. Este vorba de "o întoarcere a faptului" de la vacă. Este un leac pentru readucerea acasă a manei laptelui şi pedepsirea celui care i-a furat mana.                                                                                                                                    "Dacă se strica laptele la vaci şi dacă nu se vindecau după alte descântece, apoi bărbatul căsii lua o cofă nouă pă care a plătit cât i s-o cerut şi se ducea până la izvorul în care găsea păstrăv. Lua păstrăvul, îl punea în cofă şi trebuia să treacă peste şapte ape şi să-i schimbe la fiecare izvor apa peştelui din cofă. Bărbatul nu are voie să vorbească cu nime nimic. Acasă, femeia trebuia "să întreţină" focul până se întorcea bărbatul. Când ajungea în casă, bărbatul, fără să zică nimănui nimic, arunca păstrăvul de viu în foc cerând în gând milă şi îndurare, dar şi pedeapsă pentru cel ce-a furat laptele vacii. Fost-o de bugăte ori că o perit vaca celui care o furat laptele".. Se poate vorbi numai după ce a ars păstrăvul în întregime.

       După informaţiile noastre noaptea există totuşi un paznic bun. Acesta este Omul Nopţii.  Omul Nopţii nu se poate confunda cu Omul Negru, personaj mitologic aparţinând mai multor culturi, cu toate că pe alocuri descrierile fizice ale Omului Nopţii seamănă cu cele ale Omului Negru. Eliade identifică pe Omul Negru cu Rudra - divinitate vedică negativă: "El nu are tovarăşi printre zei, nu-i iubeşte pe oameni, pe care îi terorizează prin furia sa demonică şi îi doboară cu boli şi calamităţi. Rudra poartă părul împletit , culoarea sa este brun închis: pântecul lui e negru şi spatele roşu. E înarmat cu arc şi săgeţi, e îmbrăcat în piei de animale şi bântuie prin munţi, domeniul său preferat. E asociat cu numeroase făpturi demonice. Literatura postbelică accentuează şi mai mult caracterul malefic al zeului. Rudra locuieşte în păduri şi jungle: el e numit "Domnul fiarelor sălbatice". / ... /. Potrivit Vedelor şi Brahmanelor Rudra-Siva pare o epifanie a puterilor demonice (ori cel puţin ambivalentă), populând spaţiile sălbatice şi pustii: el simbolizează tot ce este haotic, periculos, imprevizibil; inspiră teamă, dar misterioasa-i magie poate fi îndepărta şi în scopuri benefice (el este "vraciul vracilor")                                            În Lăpuş Omul Nopţii e "un om cu flori pe el, mare, cu copite de cal, dar bun. El îi ajută pe oameni să găsească drumul spre casă, le dă leacuri". Numeroase tradiţii maramureşene descriu grădina Fetei Pădurii "plină de flori cum nu sunt pe nicăieri", grădina în care nimeni nu are voie să intre şi nici să rupă flori. Interdicţia putea fi călcată doar de cel care, la sfatul Omului Nopţii "un om cu flori pe el, din cap până-n picioare, cu copite de cal şi mare cât stejaru" - se îmbrăca într-un rând de haine slujite la biserică "nouă ani la rând", doar astfel putea să culeagă flori şi chiar să o silească pe Fata Pădurii să-i spună "de ce leac îi bună fiecare floare".

Timpul nopţii este timpul vrăjilor şi al făcăturilor. Pentru cie mai mulţi este timpul interzis şi periculos. Semnul începerii timpului interzis este răsăritul lunii, iar al sfârşitului este cântatul cocoşilor. "Despre "cântatul cocoşilor" se spune că începe câd cocoşii aud "toaca în cer", adică atunci când intră din nou geniile bune localizate în înălţimile cerului".                              "Conform mentalităţii magice tot ce se întâmplă în timpul nopţii poate avea o dublă semnificaţie. O semnificaţie pe care am putea-o numi pozitivă, adică în ordinea fizică a naturii şi alta mistică în legătură cu lumea demonilor şi a spiritelor. Astfel, un sunet auzit în noapte, o mişcare a unei crengi, o umbră mai pronunţată sau o lumină neobişnuită, vor fi interpretate întotdeauna în sens mistic, explicaţia fizică rămânând pe al doilea plan".                                                              Aşa cum diferite momente ale zilei au calităţi magice precise, tot astfel şi zilele săptămânii îşi vor avea rosturile lor. Astfel, nu se scoate  gunoiul din casă pentru că uluil mănâncă găinile. Luni nu se face pâine pentru că se aruncă focul după gospodină.                                                    Zilele săptămânii, deşi sunt egale oarecum ca durată, am văzut însă că sunt inegale din punct de vedere al succesului unei acţiuni. "Această concepţie magică despre un timp neomogen, discontinuu, a stat probabil şi la baza calendarului. Calendarul nu este decât o înşiruire de timpuri bune şi rele în care sărbătorile marchează momentele critice ale timpului".             "Durata descântecului sau a vrăjii diferă în funcţie de foarte mulţi factori: lungimea discursului, disponibilitatea sufletească a descântecului, o vrajă rea ţine întotdeauna mai puţin decât una bună; instumentul necesar, gesturile. O acţiune magică trebuie executată într-un anume tipm, dar niciodată nu se dau indicaţii asupra cantităţii timpului în care trebuie executată. Se spune de pildă, cutare vrajă trebuie săvârşită în zorii zilei sau la miezul nopţii, fără să se indice durata ritualului".Pentru Lăpuş există situaţii când practica magică are o durată precisă. După informaţiile noastre durată precisă sau "încorsetarea" în timp au practicile de facere "a oloiului de pământ", care trebuie să se realizeze în trei ore de foc puternic sau vraja "cu liliacul" care cere nouă zile de "somn magic".                                                                                         "Problema timpului se leagă de cea a numărului. Pentru a fi eficace o acţiune magică nu e sufucient să fie săvârşită într-un anumit tipm şi loc, ci ea trebuie repetată de mai multe ori".Se repetă de trei-şase-nouă ori , mai frecvent nouă.                                                            Această repetare demonstrează valoarea magică a numărului. Se poate vorbi, în acest sens de o anume simbolistică a numerelor care pare a fi aceeaşi peste tot.