privire la loc. Figura rotundă este cea mai potrivită pentru vrăji şi exorcisme, de unde şi faptul că cei care invocă demonii de închid într-un cerc. Crucea este o altă figură primordială, chiar înainte de apariţia creştinismului. Crucea este locul în care se întâlnesc două linii, dar din care pornesc patru direcţii infinite niciodată despărţite, unite pe vecie printr-un centru acre devine centrul imensităţii.Arsenalul practicilor magice este impresionant, de la ace neînsemnate, până la apa de pe mort sau până la spiriduşul cumpărat în târg. Deşi amuletele şi talismanele par de provenienţă străină, ele anunţă mai ales pentru păstrarea norocului şi prevenirea relelor. Ele sunt obiscte diverse care capătă funcţii magice şi puteri magice numai dacă purtătorii au încredere în ele. Aduc noroc: ghiocul, pe care îl poartă în cosiţe, cerceii, inelele, mai ales din aur pentru că aurul alungă duhurile necurate sau din argint pentru că acesta este împotriva durerilor de cap. Odinioară anumite amulete erau obligatorii, fie sub forma unui săculeţ legat la gât şi care conţine rădăcini diferite (de pildă de mătrăgună), seminţe, sare şi piper, seminţe mai ales se in şi sub forma condelelor de gâscă lpine cu mercur (argint viu): "Se ai tot timpul la tine sare, argint viu, piper ca să nu se lege vrăjile". Cuţitul, mai ales cel cu mâner de aramă, cărbunele, cleştele, mătura, cociorva ..., fromează instr umentul necesar celor mai multe descântece.

   Macăul, nuiaua de alun sau de salcie, nuiaua pe care a cântat cucul, băţul cu care s-a scos broasca din gura şarpelui devin baghete magice. Macăul are cea mai intensă funcţionalitate. El este dat pomană, de obicei nănaşilor la înmormântare. Este foarte bun pentru animale (în general). Dacă "vaca împroaşcă ori nu dă lapte, trebuie lovită cu macăul" sau "scroafele care fată şi nu vor să deie ţâţă purceilor trebuie lovită cu macăul şi spus aşa:

  "Cum n-are putere mortul                                                                                                                            De la care-i macăul iste                                                                                                                                 Aşa să n-aibă putere scroafa                                                                                                                         Să ţâie laptele purceilor".

Se taie macăul în bucăţi mici şi se pune în grădină pentru conoabe (coropişniţe)".

femeie ţine de-o parte pe degete o ureche a foarfecei şi o altă femeie cealaltă parte. Se spun toate bănuielile păgubaşei. Una dintre femei reprezintă partea bună. Ea spune că X nu-i hoţul, n-a furat, iar cealaltă reprezintă partea rea afirmând că X, Y sau Z sunt hoţii. În momentul în care ciurul face o mişcare puternică spre dreapta, înseamnă că s-a găsit hoţul. Desigur "practica cu ciurul" poate fi considerată strămoaşa pendului magic cu care şi astăzi operează ghicitorii occidentali ca şi specialiştii în parapsihologie.

      Orice obiect sau fluid care intră în contact cu mortul se contaminează şi poate să treansmită sarcina magică negativă oricui şi în orice împrejurări. Apa în care a fost spălat mortul, ca şi lumânarea lui, devin puternice mijlocitoare malefice necesare făcăturilor."Cu apa de pe mort se fac vrăji". "Când doarme ori când poţi, stropeşti bărbatul cu apă de pe mort şi zici:

  "Aşa să nu mai poată ridica mâna asupra femeii                                                                                            Cum nu poate rădica mortul".

 Evident, este vorba de o practică magică acţionată din considerente de violenţă."Dacă speli mortul cu o felie de horincă şi-i pui horincă în mâncare sau i-o dai bărbatului s-o bea, atunci faci din el ce vrei, e viu numai cu trupul". "Cu apa de pe mort ţâpă şi despărţesc oameni". "Apoi cu mortul să fac multe. Se bagă sare la omul mort în gură şi după trei zile (chiar înainte de slujba de petrecanie) o luau şi o puneau în mâncarea bărbatului, ca să-i tacă gura, să nu tăt bată din gură când îi bat şi ca să nu mai poată rădica mâna asupra femeii şi nici asupra nimănui". "Cu lumânarea de la mort i se potoleşte omului gura dacă i-o potoleşti în mâncare". "Ca să legi femeie mortului, să iei brăcinaru' , să-l legi cu nouă noduri şi să-l bagi în mormânt sau în sicriu şi să zâci:

  "Sfântă Mărie, Sfântă de Tine                                                                                                                       Aşa să nu să poată mărita X                                                                                                                           Cum nu se poate însura mortul".                                                                                                                     Asta-i bună şi când ai mânie pe cineva".

 "Apa de pe mort ţâpată pe alţii aduce moarte iar lumina de la mort îi folosită la tăt felu' de boscoane". "Apa de pe mort să ţâpă unde-i peria, unde să nu poată umbla nimeni. Lumânarea mortului căsii e bună la necazuri, la legiuiri şi când s-o făcut boscoane. Când o aprinzi nimeni nu-ţ poate face nimic". Câţa cu care i s-o luat măsura mortului se leagă la grindă ca să nu se ducă norocul de la casă cu mortul". "Care vacă nu sloboade laptele se tomneşte cu pieptenele cu care lai mortul de pe urmă. Îi musai să pui în sicriu, sub cap, pieptenele cu care l-ai lăut, da' rupi jumătate din el şi-l ţâi în casă că nu ştii când îţi trabă. Când vaca nu sloboade laptele iei jumătatea ceea de pieptene şi te duci la vacă şi zâci aşa:

  "Sfântă Mărie, Sfântă de Tine                                                                                                                       Aşa să n-aivă putere această vacă                                                                                                                  Să ţână laptele                                                                                                                                               Cum n-are putere mortul                                                                                                                                Pe care l-am lăut de pe urmă."

 Dacă ai ură pe cineva îi dai apă cum ai spălat mortul la praznice mari în paharul de ţuică şi acela nu mai are putere".."Fratelui meu, două babe, la înmormântarea cumnatei mele tăt o vrut să-i coasă la haină păr de-al ei, ca s-o poată uita, o zâs ele, dar eu n-am lăsat c-am ştiut că părul trebuie să-l pui cu mortul. Când o văzut babele că nu pot, o căutat să-l aşeze la masă în locul moartei şi mi-o spus vecinele şi m-am dus să-l ajut, c-am ştiut că nu-i voie în locul mortului. Pă cel care aveai ură îl vrăjeai. Îi măsurai umbra şi-o puneai în sicriu cu mortul şi-acela ori devenea neputincios, ori murea".

        Prima formulă de stirizare a celor care nu respectă datinile este păpuşa magică: moşul la fete; baba la feciori. Păpuşile erau confecţionate din paie şi erau îmbrăcate în zdrenţe. Ele poartă întotdeauna un mesaj, prin care satul îşi arată nemulţumirea faţă de tomnateci.                                                                                          Obiceiul este foarte vechi şi aparţine întregii Europe. "După o înformaţie din secolul al XIII-lea, în Danemarca există următorul obicei: femeile se adunau la cea care a născut ţi confecţionau, urlând şi cântând, un manechin de paie pe care-l botezau Boul. Două femei îl luau între ele şi cu gesturi lascive, dansau cu el. la sfârşit strigau: "Să se cânte pentru Bou". O femeie începea atunci să cânte cu voce joasă şi răguşită pronunţând cuvinte teribile".                                                                                                                                                         Păpuşa magică are în general sarcina de a prelua asupra ei boala, făcătura, sau blestemul. După ce prin descântec răul s-a transferat în păpuşă, aceasta se va arde sau se va îngropa. "Când ştiai că-i făcătură făceai o păpuşă socotind că-i ceea cu făcătura. Când era gata împluntai ace în păpuşă şi o aruncai în foc zicând să piară făcătura cum piere păpuşa".                                                                                                                   "Pă la noi s-o făcut multe cu păpuşa. O făcut chip de babă şi l-o pus în cuptor, o băgat în el un ac (până o fost lutu' moale). Pă când s-o uscat chipul o murit aceea". În făcăturile "de despărţit" păpuşile sunt nimite pentru a copia pesonalităţile celor supuşi vrăjii:"Se fac două păpuşi din cârpe şi se duc la hotare noaptea. Acolo se face o groapă şi-n ea se aşează păpuşile cu dosu una spre cealaltă şi se z âce:

  "Aista-i (numele) X                                                                                                                                      Aista-i (numele) Y                                                                                                                                         Când ti-i înturna, măi feciorule, cătă fata asta                                                                                                  Atunci să se adune aieştea                                                                                                                              Şi când s-or aduna dealurile                                                                                                                           Atunci să se adune şi să-şi vorbească aiştea doi".

 "Dacă studiem comportementul general al omului arhaic, un fapt ne uimeşte: asemenea actelor umane propriu-zise, obiectele lumii exterioare nu au valoare intrinsecă autonomă. Un obiect sau o acţiune dobândesc o valoare şi devin în acelaşi timp reale numai pentru că participă într-un fel sau altul la o realitate care le treanscende. Printre atâtea alte pietre, o piatră devine sacră - şi în consecinţă se îmbibă de Fiinţă - fie pentru că ea constituie o hierofanie sau conţine mana, fie pentru că forma ei acuză un anumit simbolism sau comemorează un act mitic. Obiectul apara ca un receptacol al unei forţe exterioare care îl difirenţiază de mediul său şi îi conferă sens şi valoare".  Păpuşa magică poate fi deopotrivă hierofanie: incompresibilăm invulnerabilă, es poate fi ceea ce nu poate fi omul, devenind preţioasă mai ales prin forţa ei magică, rezistând în timp prin dedublarea-i perenă,însă alte păpuşi devin sacre tocmai pentru că sunt reşedinţe, prin transfer magic, ale sufletelor. Reprezentând anumite suflete ele pot fi atacate şi prin ele poate fi atinsă însăşi fiinţa pe care o reprezintă.