Istoria efectelor speciale

        Din 1895-1903, pionieri ai filmului ca G.A. Smith, Robert William Paul, fratţii Lumiere , Georges Melies, şi Edwin S .Porter, oameni care au fost toţi implicaţi într-un anume mod în producerea filmelor. Aceşti pionieri au vrut toţi şă îmbunătăţească arta creeri filmelor. Din cauza unor tehnici folosite de aceşti oameni: cascadori, modele, expuneri duble, şi aşa mai departe erau considerate un mod de a înşela spectatorii. Toate acestea sau schimbat în timpul anilor 1930 cănd filmul stiinţifico-fantastic a debutat. Pe parcursul acestui timp spectatorii nu au mai considerat ceea ce făceau regizori ca o formă de înşelare. Cererea de efecte speciale a devenit foarte mare, dar nu aşa mare până în anii 1980. În timpul anilor 1980, filmele, "Raiders of the Lost Ark," un film al lui Spielberg, a primit un premiu pentru efectele speciale. Apoi în anii 1990 industria de efecte specaile nu era numai explozii şi miniaturi, am incorporat grafică pe calculator pentru a creea un mediu nereal şi chiar caractere generate pe calculator.

         Unii regizori vor ca elementul de bază să fie o iluzie extraordinară pentru a atrage spectatori. Acest lucru nu sa pierdut la Edwin S. Porter, regizor al clasicului mut din 1903, The Great Train Robbery. Pentru toate experimentele sale cu schimbări ale povestitorului, Porter a ales să termine filmul cu o secvenţă irrelevantă pentru intrigă, în care un bandit pare să tragă cu revolverul în audienţă. Când toţi s-au speriat şi au tresărit pe scaune, Porter nu numai că a creeat un film cu vânzării mari de bilete, dar a demonstrat că a creeat o ficţiune atât de reală încât pentru un scurt moment spectatorii au uitat că nu e real.