Pe parcursul a doua saptamani, membrii echipei au elaborate structura finala a site-ului web. Dedicati cauzei lor, acestia au cautat ajutor in cadrul comunitatii in care traiesc, avand avantajul de a se bucura de trecuturi diferite. Beneficiind de veritabile surse de informatie, am fost indrumati catre cei care au acceptat sa-si deschida sufletele si sa isi aduca aminte de acele momente de teroare din vietile lor.

     Am fost impresionati de forta lor interioara si dorinta de a nu ceda torturilor, in speranta de a reveni alaturi de familie. Tarani trimisi in inchisori sub pretextul refuzului colectivizarii, fara a avea parte de o judecata prealabila si plimbati intre penitenciare fara a avea nicio vina, acestea sunt adevaratele povesti de viata.

     Prin prezentarea si rezumarea interviurilor cu fosti detinuti sau rude ale acestora am reusit sa redam o realitate nu foarte indepartata de zilele noastre. Martori ai unor vremuri crude si dureroase, acestia ne-au spus cu lacrimi in ochi povesti sau franturi din existenta lor umila. Am urmarit indeaproape reactiile starnite de rememorarea unor secvente tragice din viata lor, am fost impresionati de demnitatea unor suflete ranite adanc.

     Localitatile in care am vizitat fostii detinuti sau rudele acestora sunt Nereju si Ciorasti, judetul Vrancea. Povestile de viata ne-au aratat o farama de trecut, adanc inradacinata in sufletele lor, o existenta chinuita in anii comunismului in Romania. Luand interviuri celor viteji, care au avut curajul de a se revolta si impotrivi regimului, am ajuns la concluzia finala: suntem mandri de originile noastre si de poporul din care facem parte.

Ion Chichiur

     In varsta de 84 ani, declara, surprins el insusi de aceasta varsta  venerabila ,ca in tinerete a ales sa fie asistent medical in locul natal, pe Valea Zabalei. Nu a renuntat la aceasta meserie nici dupa ce a fost inchis pentru activitate “impotriva oranduirii sociale”. Termenii ascund, de fapt, speranta celor care, refugiati in munti, nadajduiau “sa vina americanii”, imaginea unui ajutor solid impotriva sistemului comunist. In inchisoare, fara a se abate catusi de putin de la “Juramantul lui Hipocrat”, el are o activitate sustinuta in domeniul medical, iar tratarea pacientilor indiferent de starea sociala sau viziunea politica i-a adus titlul de Membru de Onoare al Crucii Rosii. In peste 10 ani de inchisoare a ingrijit numerosi detinuti revolutionari, dar si comunisti, uitand in lupta cu moartea ca vindeca pe cei care l-au condamnat… 
    Pasiunea pentru cultura i-a atras respectul si camaraderia celorlalti, in conditiile in care patrunderea informatiilor in inchisoare aveau loc foarte rar printre detinuti. Cu toate acestea , el a beneficiat si de perspectivele pe care ocupatia  i le oferea, multi din cei care s-au insanatosit dupa mainile lui fiindu-i recunoscatori cu un ziar ...
     Interesul  pentru poezie l-a urmarit in timpul detentiei, si dupa-aceea, cautand  subiect de cantec chiar si in locurile cele mai respingatoare. Dupa eliberare, aceasta pasiune s-a concretizat in cateva volume de poezii, care au dus mai departe vina unui om de a fi inragostit de tara sa…

Avram Stoica

     Un batranel cu privirea senina, in varsta de 82 ani prezinta cu nostalgie ocupatia sa de cinstit truditor al pamantului, in care a intervenit brutal o “pauza” de 5 ani. E Avram Stoica – inchis pentru suspiciunea de a fi actionat “dusmanos la adresa ordinii sociale”. Ne intampina cu o privire in care strabate un licar de teama, ramas dupa “vremea cealalta, nu intelege de ce il asaltam cu intrebari. Ce anume vrem de la dansul? Cum… nu s-a terminat? Il mai pedepseste odata? Oricum, se liniseste repede, indata ce-si da seama ca oricum nu mai are nimeni ce sa-I mai ia. Si daca ar veni cineva sa-I arate : uite domnule, iti aducem inapoi anii petrecuti nevinovat in inchisoare, probabil ca ar refuza fara  dusmanie: Daca mi i-ati luat cand aveam cea mai mare nevoie, ce sa fac acum sarmanul cu ei cand sunt neputincios?
     Asa s-ar putea rezuma povestea unui suflet ce a fost smuls din spatiul firescului pentru a da ochii cu cele mai mari atrocitati. Nu vrea sa le divulge pe toate pentru a nu  jigni poporul roman, intelegand ca acestea toate  s-au intamplat in interiorul lui. Lovituri, regim alimentar nepotrivit, conditii de temperatura si curatenie facute toate pentru animale parca, si nu pentru oameni…Reuseste, cu toate acestea, sa ne salute cu un zambet binevoitor la plecare…dovada nadejdii in justitia memoriei…

Familia Aldea

    Primiti cu caldura intr-o duminica ploioasa, i-am gasit pe cei doi soti in gospodaria lor, abia sositi de la slujba de duminica. Dupa un scurt rezumat al proiectului nostru, acestia s-au declarat deschisi rememorarii unor momente dificile din existenta lor.
     Acum mai bine de 40 de ani, tatal acestui bunic bland a fost incarcerat pe parcursul unui an de zile,alaturi de alti consateni, fara a fi judecat sau condamnat pentru vreo fapta ilegala, la penitenciarul Ramnicu Sarat, respectiv Jilava, cunoscut sub numele de Fortul Nr.13. Familia a pierdut, timp de cateva luni, orice legatura cu detinutul, nevoiti sa ramana doar cu speranta de a-l revedea.
     Intors acasa dupa 13 luni, slabit si bolnav, viata acestuia nu a mai fost niciodata la fel. Nicolae, fiind fiul cel mare al detinutului, a fost obligat sa preia toate greutatile familiei, ingrijindu-si fratii si sotia, Neta, care la vremea respectiva, avea doar 19 ani. Perioada colectivizarii i-a lasat fara pamanturi, fara hrana destula si multe ingrijorari pentru viitor.
     In timpul armatei, Nicolae a lucrat la Canalul Dunare- Marea Neagra, creat de Gh. Gheorghiu-Dej pentru a-i putea trimite la moarte pe fostii oameni politici anticomunisti. Separati de baraci fragile, detinutii lucrau ture duble, sapand in soarele puternic cate 12 ore in fiecare zi. Fara asistenta medicala, multi cedau fizic si erau dusi “departe”, “unde noi nu vedeam”, cazuti din cauza extenuarii si dietei saracei, constand in arpacas prajit.
     Sotia lui Nicolae Aldea, Neta, o tanara de 19 ani atunci, isi aminteste cum femeile ramase singure, se chinuiau sa-si creasca odraslele, sa lucreze la C.A.P-uri, de dimineata pana seara, incercand sa –si infrunte destinul crud...Multi din cei arestati nu s-au intors niciodata.....

Pavel Avram

    Ecuatia definitorie care ne rasare la toti in minte, dupa ce il cunoastem pe Pavel Avram este: 80 ani viata-12ani puscarie = 20 ani tinerete neinfricata + 48 ani chinuiti de recuperari. Surprinzator este ca personajul nostru are un soi de aura neutra, ca si cum povestea nu ar fi a lui, ci a altcuiva. Nu putem intui decat un singur motiv: scufundarea totala in amintiri ar fi cu mult prea dureroasa…
     Dupa ce il scanam succesiv cu intrebari aflam ca motivul arestarii a fost acela de a fi tinut prea tare sa aiba bucatica lui de pamant… Cum, nu vreri sa dai proprietatea la stat? Nu-I nimic, ti-o luam noi! Si asa s-a nascut rezistenta din Muntii Vrancei, animata de un suflu colectiv anticomunist. Doua lucruri i-au tinut in viata printre fiarele padurii: mancarea adusa noaptea de neveste si… speranta ca vin americanii. Mai trist este ca eroii nostri au platit foarte scump vina de a se impotrivi unui sistem “pus pe randuiala”. Asa a luat sfarsit tineretea lui neinfricata. Urmeaza un intreg periplu prin inchisori, timp in care a invatat sa pretuiasca un colt neintarit de paine, o celula neincalzita si  o saltea de paie, dispretuind tradarea si indiferenta. Acestia au fost 12 ani de detentie. Iar restul? Cei 48 ramasi?
     Se scurg incet catre sfarsit….