Climatul bucovinean

Climatul bucovinean este agreabil, cu influenţe baltice (temperaturi mai joase, precipitaţii abundente) şi orientale (contraste între iarnă şi vară). În munţi zăpada coboară timpuriu, fiind o zonă favorabilă sporturilor de iarnă.

În general , clima este prielnică aşezărilor, cu veri calde şi umede, iar iernile mai reci sunt bogate în zăpadă, îndeosebi în a doua parte a anotimpului. Potrivit tipului continental, ano­timpurile de echinocţiu aici sunt mai scurte decât celelalte, producându-se foarte adesea şi inversiuni termice. În zonele colinare de la poalele obci­nelor bucovinene, întâlnim o climă temperată de nuanţă continentală, cu oarecare influenţă montană.

Prin poziţia ei, spre extremitatea nord-estică, zona Obcinelor Bucovinei se include în aria climatului temperat moderat continental, care suportă influenţe ale climatului boreal din nord şi unele manifestări ale climatului mai accentuat continental din est. Limita dintre etajul temperat montan şi cel boreal montan, care în sud-estul Obcinelor se situeaza la 900-1000m, coboară treptat spre nord şi vest, până la fundul văilor, la 700-800m. Se conturează astfel două sectoare climatice:

  • unul sud-estic de predominare a climatului temperat montan, cu medii anuale mai ridicate ale temperaturii, între 5 si 7 grade C;
  • unul nord-verstic, cu predominare a climatului boreal montan, mai răcoros, în jur de 3-5 grade C;

Obcinele Bucovinei se bucură de un climat specific regiunilor montane joase şi mijlocii, lipsit de temperaturile prelungit scăzute, vânturile şi umezeala vârfurilor înalte, ca şi de căldurile excesive ale regiunilor extracarpatice. Temperaturile medii ale lunilor cele mai calde, iulie-august, sunt în jur de 15 grade C, iar a celor mai reci, decembrie-februarie, în jur de 5 grade C. Deci, anotimpurile extreme sunt termic moderate, ca şi precipitaţiile anuale, în jur de 800mm.

Nebulozitatea, relativ ridicată iarna şi primavara, scade în timpul verii şi toamnei, îndeosebi în august-septembrie-octombrie, când predomină timpul senin şi o pronunţată acalmie atmosferică.

Direcţia vânturilor este coincidentă cu direcţia obcinelor şi a principalelor văi, ceea ce explică predominanţa vânturilor dinspre nord-vest, care, pe plan local, îşi pot modifica direcţia în funcţie de configuraţia reliefului. Vânturile din sectorul estic au o frecvenţă şi durată reduse.

Cu un rol climatic deosebit de favorabil sunt brizele de munte: cele de dimineaţă ridică ceţurile de pe fundul văilor şi le disperseaza în atmosfera înaltă, iar cele de seară, cu caracter descendent îngramadesc pe văi aerosoli şi ioni geri negativi, care sunt de mare importanţă în calmarea sistemului nervos.

Zăpada, în medie peste 50 cm, este prezentă din noiembrie până în aprilie, putând fi intens valorificată pentru diverse sporturi de iarnă.